Poirot-ul din vis

De obicei îmi amintesc multe din ceea ce visez peste noapte. Ceea ce-mi provoacă de altfel multă neliniște în timpul zilei. Pe de-o parte, pentru că aproape toate frânturile de vise sunt tulburătoare; mereu se întămplă ceva în ele care mă dă peste cap. Fie că sunt eu protagonistul visului, fie că e altcineva, nu contează, eu sunt în miezul acțiunilor, iau parte la urmăriri în forță, în jurul meu explodează lumea, oameni care îmi vor răul mă pândesc la fiecare pas, salvez de la moarte personaje bizare sau sunt salvată. (De cele mai multe ori în visele mele e noapte sau plouă). Pe de altă parte, neliniștea mea e sporită și de faptul că nu-mi amintesc continuarea acestor vise; e de fapt mai mult frustrarea că ceva a rămas nedescoperit, neexplicat.

Am totuși și vise – puține, e drept – în care nu se cutremură pământul, nu plouă și nu e nici noapte; vise în care simt bucuria de a mă întâlni cu oameni sau persoanje dragi, în care lumina din jur îmi crează tihnă iar cuvintele pe care le aud îmi calmează sufletul. Într-unul din aceste vise mi-am băut cafeaua cu Hercule Poirot. Da, cu detectivul stilat al Agathei Christie, cu mustăciosul belgian mereu la patru ace, calm și curios.

Așezat picior peste picior la o măsuță rococo, undeva într-un atelier de artist cu lumină blândă, îmi povestea despre o nouă investigație de crimă. Sorbea încet din cafeaua fierbinte și mă privea cu ochi inteligenți. Mă bătea la capitolul delicatețe. Eu îmi frământam mâinile de emoție că am în față un personaj istoric. Îmi frământam și mintea ca să găsesc întrebări și răspunsuri inteligente. Muțenie. Ascultam fascinată despre teorii legate de mintea unui criminal și despre meseria de detectiv. Pentru că nu-mi găseam cuvintele, am luat o coală de hârtie și câteva creioane rătăcite pe un șevalet amărât și am început să-i schițez portretul. Un Poirot în costum gri, cu papion verde cu picățele albastre, cu un ceas de buzunar elegant și baston cu cap de pasăre a început să prindă contur pe hârtia albă. I-am arătat în cele din urmă ce am desenat iar el mi-a spus zâmbind: “Cu asta lucrează și un detectiv: cu detalii”.

Habar nu am cum s-a terminat visul, nu-mi amintesc niciodată finalul. Tot ce știu e că m-am întâlnit în vis cu unul din personajele literare preferate. După vreo săptămână de la visul cu pricina, mi-am cumpărat peste 10 cărți din seria Hercule Poirot de Agatha Christie și am început să mă uit la seria de filme dedicată detectivului:).